Dupa Novembarh 2017, unde am facut parte tot din echipa de foc, din vorbă-n vorbă cu colegii despre modul in care se desfasoara proiectarea, executia si receptia constructiilor care se supun avizarii PSI, am ajuns la concluzia ca activez intr-unul dintre putinele domenii „favorizate” din punctul asta de vedere. Fără compromisuri.
Iar avantajul domeniului vine din partea beneficiarului.
Când ceea ce construiești e baza afacerii tale, când calitatea constructiei – pornind de la proiect și până la ultimul material pus în operă – te diferențiază de concurență, atunci vrei să construiești cum scrie la carte, nu să te bazezi pe faptul că merge și așa. Poate merge, cu putin noroc, și cu un verificator un pic neatent, cu ceva materiale neagrementate, cu un diriginte de forma, cu un proiectant care și-a terminat treaba la predarea proiectului, cu un pompier mai prietenos la receptie. Dar pe termen lung ar putea fi o afacere proastă să te bazezi pe noroc.
Vorbind despre afaceri proaste… cât costă să iti pierzi toata afacerea intr-un incendiu?
Dar mai ales, inainte de toate, cat costa viata unui om?
Pornind de la aceste întrebări, provocarea pe care v-o propun este:
Cum vindem beneficiarilor ideea unui proiect si implicit a unei constructii sigure din punct de vedere al siguranței la foc? Pe o piață predispusă – pe bună dreptate, date fiind condițiile socio-economice – la a se arunca în cap după prețul cel mai mic… cum îl scoatem din reflexul de a merge, cu investiție minimă, la minima rezistență?
Cadrul legal pentru constructii cuprinde cateva sute de reglementari – legi, normative, STAS-uri, ordonante de urgenta, ordine ale Ministerului Sanatatii, ordine ale Ministerului de Interne – toate compun o jungla legislativa incoerenta si dificil de manageriat. Numai pentru Legea 10 / 1995 privind calitatea in constructii exista 644 de reglementari conexe, cu inerente contradictii si cu impact substantial asupra resurselor de timp si bani ale beneficiarului si arhitectului.
Ca punct de pornire in parteneriatul cu administratia locala, trebuie gasit un element de cointersare a partilor. Si unii si altii irosim timp pretios abordand conflictual problema, iar cercul vicios a devenit din ce in ce mai strans in ultimii ani. E momentul sa comunicam eficient, om la om. Sa luam la rand fiecare primarie si institutie avizatoare – nici nu sunt fantastic de multe – sa ne ascultam unii altora parerile si sa ne ridicam de la masa stiind ce poate face fiecare pentru a economisi timpul celuilalt.
Primaria S3, de exemplu, solicita un opis intocmit intr-un anumit fel, diferit de al celorlalte primarii.
ISC are afisata aceeasi pagina A4 cu un continut sumar al documentatiei pentru obtinerea acordului de 15 ani. La depunerea documentatiei nu se face nici macar o verificare formala a continutului dosarului si nu mai exista feedback pe perioada analizarii documentatiei, astfel incat eventualele omisiuni formale (care nu afecteaza calitatea solutiei analizate) sa poata fi remediate pe parcurs.
Unele primarii solicita prin CU aviz DSP pentru locuinte unifamiliale, iar solutiile generate de respectarea selectiva a prevederilor OMS 119/2014 sunt cel mai bun exemplu de practica neunitara in procesul de autorizare a constructiilor.
Arhitectii pot si trebuie sa semnaleze problemele intampinate cu fiecare avizator in parte. Deja, pe grupuri informale, aceasta procedura a inceput. O platforma online care sa centralizeze si sa structureze informatiile legate de practica neunitara venite din partea arhitectilor poate genera baza de discutie cu primariile si celelalte autoritati avizatoare. Iar in urma acestor discutii, OAR trebuie sa puna la dispozitia arhitectilor concluziile materializate in ghiduri online si grafice detaliate privind continutul si / sau metodologia de elaborare a documentatiilor specifice.
Parteneriatele incheiate intre OAR si administratiile locale + ghidurile de elaborare a documentatiilor pe care OAR le pune la dispozitia membrilor sai ar fi o solutie pe termen scurt pentru ameliorarea termenelor de avizare / autorizare.
Pe termen lung, solutia ramane reformarea sistemului de avizare / autorizare, insa pana acolo, orice mic pas pe plan local e o gura de aer.
Profesez de 14 ani si imi place ce fac. De 2 ani fac si bijuterie contemporana si de cand am intrat in lumea asta am tot fost intrebata cand renunt la proiectare. Raspunsul meu? Niciodata! Am deja cea mai frumoasa meserie din lume si insist sa o practic.
Odata cu trecerea timpului, am realizat ca profesia de arhitect, dincolo de a fi o meserie, are si o componenta uriasa de misiune. Am realizat ca fara implicare, nu evoluam. Sunt genul de om care face, nu asteapta.
In interesul profesiei trebuie luat pulsul celor care o practica. E nevoie de consultare si comunicare, reale si eficiente, nu formale. Si odata stabilite prioritatile reale ale profesiei, este nevoie sa ne unim fortele pentru a duce misiunea la indeplinire.
Cred in puterea echipei, in detalii care compun intregul si astfel alaturi de oameni inimosi, deschisi, am ales sa imi asum responsabilitatea de a fi conducatorul acestei echipe, cu tot ce inseamna asta. Cu riscul ca oamenii sa nu ma cunoasca din viata publica pentru ca vin din proiectare. Cu riscul de a fi femeie in Romania. Cu riscul de a ma expune in fata unor oameni care pot oricand sa gaseasca ceva de atacat.
Am adunat, de cand m-am hotarat sa candidez, multa energie pozitiva. Si extraordinar de multa presiune, in general pozitiva si ea. E acea emotie constructiva cu care te incarci cand oameni care nu auzisera de tine simt ca trebuie sa te sustina. Tacit sau cu zgomot, fiecare in felul lui, dar cu speranta ca eu as putea face lucrurile altfel. In echipa.
Las aici un pic din aceasta emotie, ca s-o simtiti si voi. Si va astept in echipa.
„Avem nevoie de cineva care chiar proiecteaza”
” Bravo ! Succes cu candidatura”
” Din acelasi principiu as merge pe mana ta. Proiectez de 20 de ani si ma lovesc de mizeriile legislative si umane, de indolenta si lipsa de respect din partea administratiilor si a beneficiarilor. Trebuie schimbat ceva si merg pe mana cuiva fara istoric OAR”
” Bravo! Multa bafta! Ai o lampa roz de la mine „
” Nu stiu cum anume se decide soarta stagiarilor, dar in cazul in care se va decide prin vot, sau prin „vocea publicului” cred ca cei care au un cuvant de spus sunt cei care si-au facut stagiile in ultimii ani. Eu sunt anul 6, dar nu sunt chiar straina de ceea ce se intampla si am si citit o buna parte din discutiile de pe grup.Noi nu avem nimic de spus si asta este normal, dar iesim din „cuib”. Nu stim ce ne asteapta peste cateva luni decat din auzite, iar viitorul nu pare deloc roz. Va spun dumneavoastra pentru ca aveti un cuvant de spus in aceasta problema si va multumim!:).Sper sa se imbunatateasca aceasta situatie. Cred ca de fapt stagiarii sunt oameni cu potential foarte mare de invatare si creativitate care pot fi formati si modelati si care la ora actuala sunt niste desenatori in mare parte platiti prost si mai au si taxe de platit si de supravietuit. Mult succes!”
„Bravo! Stii in ce te bagi? Nu va fi usor”
„M-am bucurat sincer ca ai facut acest pas”
„Am mai incercat si eu pe alocuri sa coalizez niste oameni sa incercam sa facem ceva… dar fara succes. Nu sunt genul sa ies in fata si cu atat mai mult respect curajul tau.”
