In echipa

Profesez de 14 ani si imi place ce fac. De 2 ani fac si bijuterie contemporana si de cand am intrat in lumea asta am tot fost intrebata cand renunt la proiectare. Raspunsul meu? Niciodata! Am deja cea mai frumoasa meserie din lume si insist sa o practic.

Odata cu trecerea timpului, am realizat ca profesia de arhitect, dincolo de a fi o meserie, are si o componenta uriasa de misiune. Am realizat ca fara implicare, nu evoluam. Sunt genul de om care face, nu asteapta.

In interesul profesiei trebuie luat pulsul celor care o practica. E nevoie de consultare si comunicare, reale si eficiente, nu formale. Si odata stabilite prioritatile reale ale profesiei, este nevoie sa ne unim fortele pentru a duce misiunea la indeplinire.

Cred in puterea echipei, in detalii care compun intregul si astfel alaturi de oameni inimosi, deschisi, am ales sa imi asum responsabilitatea de a fi conducatorul acestei echipe, cu tot ce inseamna asta. Cu riscul ca oamenii sa nu ma cunoasca din viata publica pentru ca vin din proiectare. Cu riscul de a fi femeie in Romania. Cu riscul de a ma expune in fata unor oameni care pot oricand sa gaseasca ceva de atacat.

Am adunat, de cand m-am hotarat sa candidez, multa energie pozitiva. Si extraordinar de multa presiune, in general pozitiva si ea. E acea emotie constructiva cu care te incarci cand oameni care nu auzisera de tine simt ca trebuie sa te sustina. Tacit sau cu zgomot, fiecare in felul lui, dar cu speranta ca eu as putea face lucrurile altfel. In echipa.

Las aici un pic din aceasta emotie, ca s-o simtiti si voi. Si va astept in echipa.

„Avem nevoie de cineva care chiar proiecteaza”

” Bravo ! Succes cu candidatura”

” Din acelasi principiu as merge pe mana ta. Proiectez de 20 de ani si ma lovesc de mizeriile legislative si umane, de indolenta si lipsa de respect din partea administratiilor si a beneficiarilor. Trebuie schimbat ceva si merg pe mana cuiva fara istoric OAR”

” Bravo! Multa bafta! Ai o lampa roz de la mine „

” Nu stiu cum anume se decide soarta stagiarilor, dar in cazul in care se va decide prin vot, sau prin „vocea publicului” cred ca cei care au un cuvant de spus sunt cei care si-au facut stagiile in ultimii ani. Eu sunt anul 6, dar nu sunt chiar straina de ceea ce se intampla si am si citit o buna parte din discutiile de pe grup.Noi nu avem nimic de spus si asta este normal, dar iesim din „cuib”. Nu stim ce ne asteapta peste cateva luni decat din auzite, iar viitorul nu pare deloc roz. Va spun dumneavoastra pentru ca aveti un cuvant de spus in aceasta problema si va multumim!:).Sper sa se imbunatateasca aceasta situatie. Cred ca de fapt stagiarii sunt oameni cu potential foarte mare de invatare si creativitate care pot fi formati si modelati si care la ora actuala sunt niste desenatori in mare parte platiti prost si mai au si taxe de platit si de supravietuit. Mult succes!”

„Bravo! Stii in ce te bagi? Nu va fi usor”

„M-am bucurat sincer ca ai facut acest pas”

„Am mai incercat si eu pe alocuri sa coalizez niste oameni sa incercam sa facem ceva… dar fara succes. Nu sunt genul sa ies in fata si cu atat mai mult respect curajul tau.”